DuckDuckGo vrea să-ți fie respectată intimitatea și-i expune pe cei care te urmăresc online

de: Teodora Tudosie
06 03. 2020

DuckDuckGo este un browser concentrat pe securitatea datelor utilizatorului, iar cel mai nou efort al său te-ar putea ajuta pe internet.

Browserul a publicat recent o listă a celor care îți urmăresc activitatea din mediul online. Lista este generată automat și se actualizează în permanență. Se numește Tracker Radar și conține peste 5.000 de domenii pe care peste 1.700 de companii le folosesc pentru a urmări utilizatorii pe internet.

Scopul final al DuckDuckGo este să contribuie la crearea unor seturi mai eficiente de instrumente care blochează capacitatea site-urilor de a te urmări.

De asemenea, lista este una open-source, ceea ce înseamnă că poate fi folosită de oricine. Pe de-o parte, utilizatorii pot beneficia de aceasta prin intermediul aplicației și extensiei puse la dispoziție de browser. Aplicația DuckDuckGo Privacy Browser poate fi instalată atât pe Android, cât și pe iOS, iar extensia nu se rezumă doar la browserul său, ci este disponibilă și pe Chrome, Firefox și Safari.

De cealaltă parte, dezvoltatorii pot folosi codu Tracker Radar pentru a-l introduce în propriile aplicații sau site-uri sau pentru a crea propriile liste de blocare ale trackere-lor din mediul online.

DuckDuckGo te ajută să-ți protejezi datele un pic mai bine

Compania face publice datele colectate despre trackerele online și permite și altora să contribuie la protejarea confidențialității tale pe internet.

În urma analizei, compania a ajuns la companiile care te urmăresc cel mai mult în mediul online. Potrivit datelor, tracker-ele Google se află pe 85% din primele 50.000 de site-uri de pe internet. Locul doi revine Facebook, care ar avea asemenea instrumente de urmărire pe 36% din site-uri.

Lista completă alcătuită de DuckDuckGo arată așa:

Tracker Radar îți dă detalii și despre ce anume urmărește fiecare companie care te supraveghează pe internet. Astfel, vei știi dacă îți urmărește comportamentul de căutare, de mișcare a degetului pe ecran sau cookie-urile.